trei puncte

Am ajuns la varsta de 21 de ani (aproape 22), termin cu o urma de melancolie facultatea si inca ma intreb ce se intampla in jurul meu...
Privesc in urma si vad ani plini de bucurie, fara griji, multi prieteni veseli, plini de curiozitatea sa descopere ce ii asteapta si, care, la finalul celor 12 clase au apucat-o care-ncotro spre facultati.
Si totusi, nu pot sa nu ma intreb: unde a disparut acea curiozitate, acel spirit de competitie, acea ambitie? Am ajuns sa ma uit la prietenele mele...si atat...sa ma uit. Una imi zice cate minute a alergat pe banda la sala de fitness, alta de cate masaje a facut in ziua respectiva. Conversatie, dialog? nu mersi... E plin de "copii copaci", "copii messenger" care au uitat sau nu au ce sa uite ca o carte buna iti rasfata spiritul, iti dezvolta imaginatia, ca "the music matters", muzica adevarata, care te face sa canti, sa dansezi, sa traiesti pentru cateva minute, ca in zilele noastre informatia inseamna putere...
Incep sa imi dau seama ca "we can make a difference" nu prea e. Cu o mana de oameni care vor sa faca ceva, sa puna lucrurile pe o directie mai buna nu se face soare. Incerc sa imi recladesc speranta...speranta ca acea mana de oameni nu se vor lasa coplesiti de majoritatea superficiala si ca isi vor urma telul.
Ce sa facem in cazul asta? Sa dam vina pe sistem? Sa dam vina pe parinti? Sa dam vina pe oricine numa pe noi nu... Noi, cei care facem o facultate numa asa, sa fie facuta, ca e rusinos in ziua de azi sa nu ai facultate. Asa ca, ne conformam pretentiilor ca oricum perioada de studentie e cea mai misto...pleci de la fusta mamei, ca de, esti copil mare care se descurca. Ajungi intr-un oras mai mare, primesti "pensie" lunara de acasa. Da cand se termina ce faci? Simplu...te asezi confortabil in pat si suni acasa pentru fonduri suplimentare ca doar criza ne ajunge pe toti! Ce poate fi mai bine? Si acum sincer...din ce am putut observa in jurul meu, studentii proaspeti ajunsi in oras devin tot mai grasi si CULMEA fara sa mai manance doua feluri de mancare odata ca la mama acasa. Si atunci ii auzi pe parinti care nu stiu cum sa isi laude mai mult odraslele: "vai, saracu/a toata ziua si noatea sta sa invete, ca doar d'aia s-a dus, sa se cultive". Vorba ardeleanului "saraca lume".
Deci pe parinti i-am scos din discutie, ei doar isi cred pe cuvant copii.
Sistemul? Are el defectele lui...dar hai sa fim seriosi! Ce e cu chestia asta ca se face prea multa istorie, matematica, sport, logica, filosofie? Da-ti-le de citit fratilor, ca daca nu oricum nu mai citesc ei din placere si o sa ajungem cu generatii care o sa zice "Pitagora? Ce a zis ala ma?", "Kant? Never heard of him!". O sa avem tot mai multi analfabeti, nu ca nu am avea deja cea mai mare rata din UE!!! Recunosc ca unele chestii sunt exagerate, dar trebuie sa ne dezvoltam putina cultura generala si o gandire logica, bazate pe teoriile unora mai destepti ca noi.
Noi, noi nu...niciodata...exista intotdeauna o scuza ca nu ai facut ceva ce ar fi trebuit sa faci.
Haideti totusi sa incercam sa ne ridicam la niste standarde, sa muncim mai mult, ca atunci si rezultatele o sa arate putin altfel, sa ne dam seama ca exista atatea lucruri de invatat, de descoperit, ca "frumosul e numai unul, e universal"(asa imi zice tata de cand aveam 14 ani si atunci il contraziceam, dar mi-am dat seama ca avea dreptate), ca unele lucruri sunt normale si altele nu. Si, cel mai important, trebuie sa existe ECHILIBRU in absolut tot ceea ce facem.
Dar, cum zicea Vero, mb friend, eu am tot timpul cate o dilema, traiesc cate o drama, asa ca...

Priveste

Se zice ca ochii sunt oglinda sufletului. Dar oare ne punem intrebarea: sufletul e multumit cu ce primeste sau trecem mult prea repede pe langa lucrurile din jurul nostru fara sa le bagam in seama?
Pur si simplu nu este uman sa hoinarim fara sa aruncam macar o privire in stanga si in dreapta. Aceasta privire de ansamblu ne ajuta sa ne facem o idee asupra societatii in care traim. Este adevarat ca de multe ori ne izbim de mizeria aruncata in mijlocul drumului, de supraaglomerarea din oras, de oameni condusi de propriile preocupari care se baga in noi fara sa zica macar "pardon". Totusi, putem ignora buchetele de ghiocei care incep sa apara, natura care prinde viata incet incet?
Cred ca in viata cele mai importante sunt lucrurile marunte. Un zambet pe fata femeii de la ghiseul de la Electrica sau pe cea a vanzatoarei de la magazinul de la coltul blocului reuseste sa aduca putin soare in ziua monotona prin care tocmai am trecut. Acelasi efect l-ar putea avea si faptul ca ne place ce vedem atunci cand ne privim in oglinda. Fa-ti putin timp, respira si invata sa iubesti. Iubeste viata, iubeste-ti familia, iubeste-ti prietenii, iubeste o carte buna, iubeste o melodie, iubeste o opera de arta.
Oare ar fi acesta un inceput pentru a crea o lume mai buna? Putem ajunge prin imbunatatirea imaginii de sine sa cream un macro-cosmos mai frumos?
Dupa cum spunea Spinoza "omul este condamnat sa fie fericit", iar secretul pentru a atinge aceasta stare de implinire sta in gasirea echilibrului interior. Asadar, nu uita ca trebuie sa inveti cate ceva din toate lucrurile care te inconjoara, trebuie sa te bucuri de viata, sa zambesti, sa te rogi.
Concluzie: daca privesti adanc in sufletul tau vei gasi toate neajunsurile si vei putea formula raspunsurile la toate intrebarile si in acest fel sa iti faci viata mai frumoasa.